Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a declarat că înființarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a fost o eroare.
Liberalul a precizat că apariția acestei structuri a creat impresia că în sistemul de Justiție din România există un fenomen al corupției generalizat, dar Secția Specială oricum nu are capacitatea să lupte cu el. Mnistrul Justiției a făcut aceste declarații în cadrul unei conferințe de presă în care a anunțat punerea în dezbatere publică a proiectelor medite să modifice Legile Justiției. Printre cele mai importante propuneri se numără desființarea Secției speciale.
Ministrul Cătălin Predoiu a afirmat că oricare ar fi fost rațiunile ce au dus la înființarea Secției Speciale, această presupusă soluție la problemele sistemului judiciar este o eroare.
„Această Secție Specială a fost o eroare. Indiferent care au fost ipotezele care au dus la imaginarea ei, este o soluţie greşită. Dincolo de celebrele gafe, precum deschiderea de dosare penale unor oficiali ai Uniunii Europene, principala problemă este că această Secție nu are capacitatea de combatere a corupţiei în sistemul judiciar. Nu mă poate convinge nimeni că cinci aflați în Bucureşti pot menţine un nivel de vigilenţă în sistemul judiciar, fiind pregătiţi să combată corupţia”, a declarat, miercuri, Cătălin Predoiu.
Ministrul a mai afirmat că înființarea Secției Speciale a dat impresia că actele de corupție sunt răspândite în sistemul judiciar românesc. Și presupunând că ar fi așa, această structură nu ar avea cum să combată fenomenul.
Ministerul propune inclusiv „desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, context în care proiectul reglementează modul de transfer al cauzelor judiciare la celelalte parchete, situația personalului structurii, alte dispoziții tranzitorii, regimul juridic al diverselor acte procesuale/procedurale efectuate în procedură etc”.